VIDEO Friends: The Reunion are dată oficială de lansare: când îi revezi pe actorii serialului care ți-a marcat adolescența

de: Ciprian Ioana
14 05. 2021

Serialul Friends se reunește cu un program special, iar HBO a anunțat și data oficială de lansare.

Programul special gândit ca o revenire a serialului Friends va avea loc luna aceasta. Friends: The Reunion e numele show-ulu ce va fi difuzat de HBO Max și-n care îi poți revedea pe cei șase actori care au jucat în serialul despre care se spune că a pus bazele comediei în televiziune (alături de Seinfeld).

Cei șase actori – Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc, Matthew Perry şi David Schwimmer vor avea și invitați speciali.

Friends: The Reunion, dată oficială de lansare

Programul special care marchează reuniunea „Friends” va fi lansat luna aceasta de HBO Max. Potrivit unui video teaser, totul are loc pe 27 mai.

Se întâmplă la un an de când a fost lansat serviciul de streaming și la 17 ani de la difuzarea ultimului episod.

Reuniunea, așteptată de fanii din întreaga lume, a fost amânată de mai multe ori din cauza pandemiei.  O sursă a declarat pentru Variety anul trecut că fiecare dintre ei urma să primească cel puţin 2,5 milioane de dolari pentru participarea la programul special.

„Friends: The Reunion” are şi invitaţi speciali: David Beckham, Justin Bieber, BTS, James Corden, Cindy Crawford, Cara Delevingne, Lady Gaga, Elliott Gould, Kit Harington, Larry Hankin, Mindy Kaling, Thomas Lennon, Christina Pickles, Tom Selleck, James Michael Tyler, Maggie Wheeler, Reese Witherspoon şi Malala Yousafzai.

Ben Winston a regizat programul şi a fost producător executiv împreună cu Kevin Bright, Marta Kauffman şi David Crane, care au lucrat la serial. Aniston, Cox, Kudrow, LeBlanc, Perry şi Schwimmer au fost de asemenea producători executivi.

În 2020, toate cele zece sezoane ale „Friends” au părăsit platforma Netflix pentru a fi disponibile pe HBO Max, în urma unei înţelegeri care a costat WarnerMedia, potrivit estimărilor, mai mult de 400 de milioane de dolari pentru drepturile asupra serialului.